Despre pompe funebre si gandire romaneasca

Oarecum interesat, am inceput sa caut azi detalii legate de legea privind cimitirele si serviciile funerare (inca proiect de lege – 529/2009). Stiu, pare spooky, dar si mai spooky mi se pare ceea ce se intampla in Romania la astfel de evenimente.

In primul rand, ma omoara cu zile pompele funebre. Chestiile alea asezate unde ti-e lumea mai draga, langa cofetarii, florarii, patiserii si care isi scot marfa in plina strada. Asa, sa ne impiedicam de ea, cu mic, cu mare. Sa nu scape niciunul. Ce naiba, toti ajungem acolo, sa ne obisnuim din timp cu ideea! Sa dam, toata ziua, ochii cu sicrie, cruci, coroane de flori si altele cate or mai fi. Sa treci fericit, cu capu-n nori, gandindu-te la vacanta de peste cateva zile, si sa te-mpiedici, la propriu, de chestii de-astea mortuare. In plina strada, in plina zi. Mai ceva ca-n Buffy, spaima vampirilor. Macar acolo se intampla noaptea, era oarecum predictibil si stiai de la bun inceput cu ce ai de-a face.

Mi se pare inadmisibil, sincer. Pe mine ma deranjeaza si ma deprima. Si stiu ca nu sunt singura. Mai stiu ca nici copiii nu ar trebui sa dea nas in nas cu cate un coparseu scos pe trotuar. Sau sa isi loveasca mingea cu care se joaca de capacul unuia dintre sicriele insirate, precum florile, pe marginea drumului. Nu mi se pare normal si cred ca e, inca o data, o davada a stadiului de civilizatie (not) in care se afla societatea romaeasca.

Citeam si ce au scris unii jurnalisti legat de normele pe care ni le impune Uniunea in ceea ce priveste inmormatarile. Mare triste ca trebuie sa ne ducem mortii la morga si ca nu ii mai pastram trei zile in sufragerie, cu capul catre rasarit, cu nu stiu ce materiale atranand de ei sau lumanari puse te miri cum, ca sa alunge nu stiu ce spirite care bla bla bla. Traditii, ok, dar cum rame cu psihicul si cu igiena? Ce imagine o sa ii ramana unui copil de 7-8 ani care, sa zicem, isi vede bunicul intr-un coparseu, in sufrageria casei? (ca acolo se pune, de obicei) Mai doarme el in camera aia? Mai sta acolo fara teama? Nu o sa isi aduca, oare, mereu aminte, de imaginea pe care a vazut-o cand era copil?

Tanti Floare e insa suparata rau ca nu isi mai poate jeli barbatul in casa. Ca nu mai poate veni popa in bloc, sa tina slujbe in fiecare zi (sa stea si vecinilor mancarea-n gat) si ca nu isi mai poate stivui capacul coparseului in fata usii apartamentului sau a casei. Ca nu o sa mai poata sa il care la cimitir cu Dacia papuc sau cu camionul, sa il vada toata lumea. Si trecatorii, si cei care stau la semafor, si fraierii care mananca o inghetzata si se afla, intamplator, in drumul convoilui. Nasol tare. Nu stiu cum am mai putea trai fara.

Sunt multe, dar ma opresc aici, fiindca ma enervez pe masura ce scriu. Stam rau, gandim prost si nu cred ca o sa ne revenim prea curand. Dar stiu ca sunt cativa care vor sa faca treaba, iar eu le-am pus gand rau astora cu pompe funebre. Nu ma las pana nu le bag coparseiele in magazine, care sa mai aiba, pe deasupra, si geamuri fumurii. Sa nu vaz nimic inauntru. Parol ca nu ma las!