Obsesii… probleme… cutremure

Pana sa vin in Bucuresti eram safe. Linistita. Greu s-ar fi putut produce un cutremur in Ardeal. Si oricum, claaar nu ar fi fost la fel de mare ca unul care s-a fi produs in Vrancea si ar fi putut afecta Bucurestiul.

Recunosc, am o problema extrem de foarte mare legata de cutremure. Si culmea, de cand am venit in Bucuresti, am prins cateva. L-am simtit pe ala din octombrie 2004. Norocul meu a fost ca stateam in camin, la parter. Invatam pentru ceva test pe care urma sa il dau a doua zi. Am stat cumintica pana a trecut. Colegii de camera, care dormeau, s-au trezit si au stat si ei, si mai cumintei, pe marginea patului, asteptand sa se termine. A doua zi am auzit ca situatia a fost cam trista, si cam grava.

Asta a fost primul. Au urmat cel din aprilie 2009, care m-a prins schimband pamantul florilor din casa, pe cel din august l-am simtit pe plaja, si nu are rost sa spun cat de teama mi-a fost sa sun in Bucuresti, fiindca nu stiam, in secunda doi, unde s-a produs cutremurul, cat de mare a fost, si, desigur, daca blocul in care locuiesc mai exista sau nu. Mi s-au infimrat temerile, totul era ok.

Bun… acum sa va povestesc despre obsesiile legate de treaba asta. Cand am plecat din camin, as fi preferat sa inchiriez un apartament intr-un bloc de patru etaje. Am inchiriat unul intr-un bloc de zece, la etajul cinci. Dupa ce am renuntat la chirie, am cautat sa imi cumpar un apartement. Am specificat clar celor de la agentii ca nu vreau nimic mai sus de etajul cinci sau nimic mai sus de etajul rezultat din numarul de etaje dintr-un bloc impartit la doi. Imi spusese o prietena ca mama ei i-a zis infelul uramtor: la cutremur, blocul se rupe de la jumatate. Clar, ca buna-ziua, mai sus de jumate, nu ma duc. Adica daca era de 8, mai sus de patru nu aveam de discuta. Daca era de 10, mai sus de cinci, cum ziceam, nu m-as fi dus nici sa fie unul care se curata singur, precum pisicile. Nu de alta, dar imi imaginam cum vine cutremurul si eu pic de pe balcon, sau pic la vecini in casa, sau faze de-astea de desene horror. Pana la urma, am luat ceva intr-un bloc de patru etaje, la etajul unu, deci sunt tare linistita. Aproape.

Zic aproape fiindca mi se intampla sa mi se miste masa, cand mananc. Si dau stop, nu mai respir, asteptand sa vad daca e cutremur sau nu. La fel si cand stau in pat. Te miri cum ma misc si, dintr-odata, am impresia ca e cutremur. Si tot asa si tot asa. La munca se misca monitorul pe masa. Chiar in acest moment. Dar aici stau linistita. Sunt la parter, iar cladirii cred ca ii trebuie un cutremur serios tare sa se miste putzin. Asa ca, opt-noua ore pe zi, aproape ca stau fara stres.

Acum stiu ca pastile anti-teama-de-cutremur nu exista, deci scapare pentru mine clar nu e. Nu-mi ramane decat sa ma opresc din cand in cand, cand mi se clatina lumea interioara, si sa verific daca e sau nu cutremur. Nu stiu de ce ma cutremur asa des…