Nici nu mai stiu cati ani aveam cand am ascultat prima oara MJ.
Nu mai stiu cand l-am descoperit, cand luam casetele si le ascultam, cuminte, bolborosind ce intelegeam eu din piesele lui. Oricum, era pe vremea cand inca nu stiam sa vorbesc corect romaneste.
Intre timp, am cam uitat de Michael. Daca cuvantul “a uita” ar putea fi alaturat numelui lui. Am uitat la modul ca nu mai ascultam constant. Oricum, doar daca ma izolam in munti (vb lui Becali, cel care -hohoho- s-a comparat cu MJ, spunand ca in Romania, el e mai vanat decat megastarul -hohoho, din nou-) as fi putut rata stirile legate de el. Am uitat fiindca mi s-a parut ca a decazut in urma scandalurilor in care a fost implicat. Ba pastile, ba operatii estetice, ba copii, ba bla bla bla. Urma parca acelasi drum pe care il vazusem la alte mari vedete si nu m-a mai pasionat. Mai fredonam cate un refren, cand si cand, dar cam atat.
De o saptamana si ceva insa l-am redescoperit -ca probabil o gramada de alti oameni- pe MJ. Am cautat clipuri, documentare, am citit, m-am interesat, m-am implicat. Asa se intampla mereu, scenariul, si in cazul celor care raman, e acelasi: artistul moare, plebea il redescopera, il plange, il ridica si mai mult in slavi. Ma enerveaza chestia asta.
Mi-am dat seama cat de chinuit a fost omul asta, in copilarie. Sau ma rog, la varsta aia, fiindca ceea ce a trait el numai copilarie nu se putea numi. Batut, trantit de pereti, lipsit de jocurile dupa care tanjea atata de mult. Michael era, si la 50 de ani, un copil. A incercat cu disperare sa recupereze perioada aceea pe care a pierdut-o fara voia lui, dar numai el stie daca Peter Pan, caruselul si casele din copaci i-au dat inapoi ceea ce dorea.
Am mai vazut ca MJ se simtea bine pe scena. Ca iubea aplauzele, ca voia urale, strigate, scandari. Ca a trait in adevaratul sens al cuvantului. Ca e istorie, ca a fost istorie, ca va fi istorie. Ca altul ca el nu o sa mai fie, ca era un geniu, ca dansa cum nimeni nu o sa mai danseze, ca a cantat cum multi au incercat, dar numai lui i-a iesit. Am vazut ca incercat sa lupe cu flori impotriva armelor, sa lupte prin muzica, sa doneze bani organizatiilor de caritate, sa ajute copiii, sa… sa… sa…
Acum, vad ca toata lumea e fan. Toti il plang, toti si-au scos de la naftalina tricourile sau posterele. Lumea fibrileaza, altii se sinucid, unii declara cum MJ le-a influentat adolescenta, viata, existenta. Fiecare traieste mortea lui Michael Jackson in propriul mod.
Eu urmaresc in continuare documentare si clipuri, dar parca nu imi vine sa cred ce s-a intamplat. Oricum, as putea sa mai scriu inca enshpe mii de cuvinte in postul asta, nu cred ca are rost. Zici “MJ” si deja ai in cap o vijelie de cuvinte… Ieri am vazut “Living with Michael Jackson” (da, stiu un documentar hulit, dar eu am incercat sa vad partea buna a tot ceea ce a fost prezentat acolo) si daca nu l-ai vazut, ai aici prima parte a filmului, asa, de pofta 
Restul cauti tu…
Rest in peace, Michael… Sau have fun cu 2Pac, Kurt Kobain, Elvis si Marilyn…
O viata traita din plin pe scena si o moarte… oare a murit? NU! n-a murit, el traieste si va trai in inima mea, a ta si a celor care au crescut si trait cu muzica lui. O copilarie zbuciumata, dar cati copii nu au o asemenea copilarie. Multi sunt invinsi si pierduti pentru societate. Unii au vrut sa ajunga ca si el. N-au cum pentru ca el va ramane UNIC. UNIC pentru ca nu s-a lasat invins, UNIC pentru ca a luptat impotriva legilor firi, UNIC pentru ca natura l-a inzestrat cu un talent pe care nimeni n-ul mai are. El nu s-a lasat invins si prin ceea ce a facut si a lasat in urma lui TREBUIE SA-I MULTUMIM. Am ascultat muzica lui si atunci cand eram tristi si atunci cand eram bucurosi, deci avea ceva pentru fiecare. Asa o sa facem si de acum inaine. Nu putem spune ca a murit. El traieste mereu alaturi de noi.
Acum vad filmul, viata pe care a trait-o nu a fost a lui a fost viata tuturor copiilor frustrati de copilarie. Tocmai de aceea a luptat atat de mult pentru copii. L-ea daruit altora ce n-a avut el. A fost um om matur dar cu o inima de copil. Daca-l privesti acum chiar asa pare un copil batran, un copil imbatranit. Ce lucruri minunate a lasat copiilor,tot ce n-a avut el. Nu are rost sa incepem acum sa laudam ce a facut. Dar ce a facut va ramane spre bucuria noastra a tuturor.